Manager de Produs

Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) își consolidează echipa de produse și caută un Manager de Produs cu experiență în dezvoltarea produselor bancare de creditare și garantare, implementarea convențiilor de garantare și dezvoltarea de soluții dedicate segmentelor IMM și Corporate.

Dacă ai lucrat în ultimii ani la dezvoltarea și implementarea unor astfel de produse și îți dorești să contribui la facilitarea accesului la finanțare, la utilizarea fondurilor europene și la susținerea unor proiecte cu impact asupra dezvoltării economice a României, te invităm să ni te alături.

Rolul presupune responsabilitatea pentru dezvoltarea, implementarea și administrarea produselor financiare pe întreg ciclul lor de viață, de la identificarea oportunității și definirea conceptului până la implementare, monitorizare și dezvoltare ulterioară. Vei lucra îndeaproape cu echipele de Risc, Juridic, Conformitate, Administrare Garanții/Credite, IT și Contabilitate, contribuind la implementarea misiunii strategice a BID și la dezvoltarea unei oferte de produse eficiente și relevante pentru beneficiarii Băncii.

Responsabilități principale
• Identifică oportunități pentru dezvoltarea de produse de garantare și/sau creditare, în acord cu planul strategic al Băncii și cu rezultatele studiilor de market assessment;
• Dezvoltă și implementează produse destinate autorităților publice locale, IMM-urilor, inclusiv fermierilor, întreprinderilor mari și altor entități care activează în domenii strategice;
• Evaluează și gestionează procesul de obținere a aprobărilor externe necesare produselor dezvoltate, inclusiv în relația cu ministerele de resort, Consiliul Concurenței, Comisia Europeană și alte autorități relevante;
• Elaborează cadrul de reglementare internă aferent produselor dezvoltate: norme, proceduri, procese, instrucțiuni operaționale și materiale de training, pentru întreg ciclul de viață al produsului;
• Contribuie la definirea cerințelor tehnice pentru implementarea produselor în sistemele informatice, participă la testarea acestora și la dezvoltarea cadrului de raportare asociat;
• Propune și evaluează componentele de preț ale produselor, inclusiv din perspectiva cerințelor aplicabile în materia ajutorului de stat, și monitorizează evoluția acestora;
• Coordonează sau participă la cercetări de piață și studii ex-ante aferente instrumentelor financiare și produselor propuse;
• Gestionează procesul de încheiere a convențiilor aferente administrării fondurilor și implementării instrumentelor financiare;
• Monitorizează evoluția produselor implementate și propune măsuri de ajustare și dezvoltare pentru creșterea eficienței și impactului acestora.

Educație și experiență
• Studii superioare finalizate, preferabil în domeniul economic, financiar-bancar sau într-un domeniu relevant;
• Experiență relevantă în dezvoltarea și implementarea produselor bancare de creditare și/sau garantare;
• Experiență în implementarea și gestionarea convențiilor de garantare și/sau a instrumentelor financiare în instituții bancare;
• Experiență în dezvoltarea produselor destinate segmentelor IMM și/sau Corporate;
• Experiență privind aplicarea reglementărilor aferente ajutorului de stat constituie un avantaj;
• Experiență în implementarea în sisteme IT a produselor sau convențiilor de garantare și în construirea cadrului de raportare aferent constituie un avantaj;
• Experiență în finanțarea autorităților publice locale constituie un avantaj.

Abilități personale
• Capacitate foarte bună de analiză și structurare a unor produse și procese complexe;
• Orientare către rezultate și capacitate de a gestiona proiecte end-to-end;
• Abilități foarte bune de colaborare cu echipe multidisciplinare și stakeholderi interni și externi;
• Inițiativă și orientare către identificarea de soluții.

Termen-limită pentru transmiterea aplicațiilor: 13 octombrie (inclusiv).
Candidații interesați sunt invitați să transmită CV-ul în termenul menționat.

Aplică la job

Aplică Aplică