Specialist Senior Conformitate & AML

Responsabilități principale

•    Oferirea consultanței privind conformarea activității Băncii cu prevederile cadrului intern și extern de reglementare;
•    Evaluarea produselor și serviciilor noi ale Băncii, înainte de lansarea acestora, din perspectiva conformității cu cadrul legal și de reglementare, a alinierii la strategiile de afaceri ale Băncii, precum și a riscurilor de SB/FT și de conformitate la care acestea pot expune Banca;
•    Elaborarea și/sau actualizarea cadrului normativ intern al Băncii în ceea ce privește administrarea riscului de conformitate, riscului SB/FT, procesul de cunoaștere a clientelei (KYC), implementarea sancțiunilor financiare (SF), anticorupția, gestionarea conflictelor de interese, gestionarea raportărilor de tip whistleblowing etc.;
•    Testarea conformității, prin implementarea controalelor de Nivel 2 ale Funcției de Conformitate, redactarea rapoartelor de control și evidențierea deficiențelor identificate, propunerea măsurilor de remediere și monitorizarea implementării acestora;
•    Elaborarea și implementarea instruirilor în domeniul conformității, AML/CFT, implementării sancțiunilor internaționale, gestionării conflictelor de interese, anticorupției, whistleblowing etc.;
•    Identificarea și evaluarea evenimentelor de neconformitate, precum și propunerea măsurilor corective și preventive;
•    Monitorizarea indicatorilor de risc de conformitate, în concordanță cu apetitul la risc al Băncii;
•    Colaborarea cu alte structuri interne ale Băncii pe ariile de responsabilitate;
•    Coordonarea activității echipei Direcției Conformitate pe domeniile de responsabilitate AML/CFT și conformitate, precum și raportarea către Directorul Direcției.

Educație și experiență
•    Studii superioare, de preferință juridice sau economice;
•    Experiență anterioară de minimum 8 ani în sistemul financiar;
•    Experiență de cel puțin 5 ani în sistemul financiar-bancar, în administrarea riscului de conformitate și a riscului SB/FT/SF, precum și în realizarea controalelor de Nivel 2;
•    Bună cunoaștere a legislației naționale și europene, a cadrului de reglementare și a practicilor aferente gestionării riscului de conformitate și a riscului SB/FT/SF;
•    Constituie un avantaj experiența în gestionarea relațiilor de afaceri cu IF (instituții financiare), IFI (instituții financiare internaționale), bănci comerciale, UAT (unități administrativ-teritoriale), entități/autorități publice;
•    Constituie un avantaj deținerea unei certificări recunoscute la nivel internațional în domeniul AML/CFT, sancțiunilor internaționale sau conformității;
•    Bună cunoaștere a limbii engleze, cel puțin nivel intermediar (B2).

Abilități personale
•    Abilități de comunicare și coordonare a echipei;
•    Spirit de echipă;
•    Abilități analitice, capacitate de sinteză;
•    Capacități de gestionare a proiectelor și de stabilire a priorităților.

Termen limită pentru transmiterea aplicațiilor: 12 iunie 2026 (inclusiv).
Candidații interesați sunt invitați să transmită CV-ul în termenul menționat.
 

Aplică la job

Aplică Aplică